Serbările Toamnei. Cum au sărbătorit câmpinenii ediția cu numărul 13.

Actualitate (Categoria articolului)

 

„Azi este ziua voastră!” - asta au auzit câmpinenii de la majoritatea artiștilor care au urcat pe scenă la Serbările Toamnei. După trei ani de pauză, centrul municipiului a fost împodobit din nou în straie de sărbătoare pentru zilele Municipiului Câmpina. Festivalul Serbările Toamnei, care a împărțit de multe ori opinia publică, a ajuns în acest an la ediția cu numărul 13.  Au existat, ca în fiecare an localnici dezamăgiți că acest spectacol mai are loc în Centrul Civic, dar și persoane foarte încântate că pot sărbători din nou, în stradă, fără griji și fără restricții după doi ani de pandemie.

Cum au fost până la urmă cele două zile de festival?

Un eveniment public cu sigurnață nu poate mulțumi pe toată lumea, dar nu sunt puțini nici cei care nu au ratat ocazia să viziteze centrul orașului, măcar pentru câteva minute să vadă ce se poate găsi pe acolo. Anul acest a fost un eveniment cu un format puțin diferit, pentru că fumul și mirosul de la celebrele grătare, care era mereu contestat de cei din zonă, a fost diminuat considerabil. Mai puține grătare și mai multe food truck-uri cu mâncare de tip fast food. Acest tip de servire poate s-a dovedit a fi o dezamăgire pentru oamenii care au așteptat la niște cozi interminabile pentru o friptură sau o porție de mici. Vedetele au fost, ca în fiecare an, porțiile mari de „floricele” cu caramel sau fructe, vată de zahăr, porumbul fiert, și celebrul kurtos. Spre deosebire de alți ani, câmpinenii s-au lovit de prețuri mai mari la mai toate produsele.

În afară de ce am mențioant mai sus, producătorii locali și-au făcut simțită și ei prezența, pe tarabe aflându-se de la cașcavea de Valea Doftanei, la brânză de Sibiu, mezeluri afumate, pastramă, palincă, sau vinuri aromate.

Nici copii nu au fost uitați, tarabele cu dulciuri de casă sau cu acadele de zahăr și jucării îi așteptau cu brațele deschise. Trebuie totuși pomenit un anumit loc pentru mâncare, inedit pentru câmpineni, și anume Prăvălia cu Raci, care a venit în premieră la Serbările Toamnei. Pentru cei care au preferat gusturile exotice sau pentru curioși s-au găsit delicatese precum: raci, tocăniță de midii, calamar în sos de tomate, caractiță, ba chiar și pui de baltă marinat. (pentru cei nefamiliarizați cu termenul, este vorba de o delicatesă a bucătăriei franțuzești, spatele și piciorușele unei anumite specii de broască de apă ducle care este comestibilă și foarte gustoasă).

Să vorbim acum despre fesitvități. Ploaia torențială a încurcat puțin planurile, dar ceremonia de deschidere s-a desfășurat regulamentar, sâmbătă dimineața. Este de apreciat că organizatorii actuali au păstrat tradiția premierii elevilor cu rezultate deosebite, și a sportivilor campioni și vicecampioni din Câmpina. Apoi, până seara, artiști locali au urcat pe scenă, cu programe artistice variate, iar la ora 19:30 au început concertele susținute de artiști consacrați din România. Prima seară a fost dedicată muzicii populare cu tematica „Hora Prahoveană”. I-au încântat pe câmpineni Ionică Moroșanu, Steliana Sima, Cornelia și Lupu Rednic. Concertele de sâmbătă nu au generat atât de mult interes pentru câmpineni, deoarece am remarcat un public mult mai scăzut față de anii trecuți, însă dumincă au urcat pe scenă nume ceva mai sonore: Anna Lesko, Paul Ciuci & Compact, și Cristi Minculescu & Walter & Boro. Anna Lesko a fost cea care i-a ținut pe câmpineni pur și simplu țintuiți în fața scenei. Trupa Iris este legată de o prietenie strânsă cu municipiul Câmpina de mult timp, astfel că aproape nu este sărbătoare de la care să lipsescă. Așadar fanii rockului din Câmpina s-au bucurat de revederea cu Cristi Minculescu, Walter și Boro.

Marea absență din acest an a fost tradiționalul foc de artificii, care ar fi trebuit să marcheze finalul serbărilor, însă din motive de siguranță, acest moment nu se mai întâmplă în ultimii ani.  

Putem să încheiem prin  spune  că ediția de anul acesta Serbărilor Toamnei a fost una deentă, dar care nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor celor prezenți. Numărul scăzut al participanților poate fi atribuit vremii nefavorabile dar și lipsa unor nume sonore de pe afiș a scăzut dramatic interesul câmpinenilor de a lua parte la festivități.

Cei mai fericiți au fost, așa cum era și normal, copii. În afară de muzică și mâncare cei mici s-au bucurat și de mașinuțele bușitoare, carusel sau diferite activități de divertisment, în zona parcării hotelului Muntenia. La fel de bucuroși se pot declara și proprietarii localurilor din zonă, care au avut mult mai mulți clienți în acest weekend decât în mod obișnuit.

Per total putem spune că Serbările Toamnei, au reprezentat un bun prilej pentru câmpineni să își dea întâlnire în Centrul Civic al orașului, după o lungă perioadă de inactivitate socială.