Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Tineretului începe astăzi, la Câmpina.
Actualitate (Categoria articolului)
Fundația Zamolxes organizează în perioada 20 - 24 noiembrie 2023 ediția a XVII-a a “Festivalul Tineretului”, eveniment realizat în parteneriat cu Casa de Cultură „Geo Bogza” Câmpina.
Preselecţiile în vederea participării la „Festivalul Tineretului” au avut loc în data de 20 şi 21 noiembrie, la Centru Cultural pentru Tineret Zamolxes.
Festivalul se va desfășura în zilele de 23 şi 24 noiembrie la Casa de Cultură „Geo Bogza” Câmpina. Premierea se va desfășura în seara zilei de 24, atât pentru concurenţii situaţi pe locurile I, II şi III, cât şi pentru restul participanţilor. De asemenea, toţi concurenţii vor primi o diplomă de participare.
Ziua de 24 noiembrie va fi dedicată invitaţiilor, între care se numără Livia Pisăliţă, Sergiu Dobrescu, Radu Ciupagea, dar şi trupele APOLLO 22, CHONDRIAX şi NIHIL.
Felix Precup