Accident în lanț noaptea trecută pe DN1

Actualitate (Categoria articolului)

Noaptea trecută, în jurul orei 02:30, pe Drumul Național 1, în afara localității Băicoi, pe direcția de deplasare Brașov către București, o autoutilitară cu semiremorcă condusă de un bărbat în vârstă de 46 de ani ar fi pierdut roțile din spate ale semiremorcii, acestea izbindu-se de două autoturisme conduse de doi bărbați cu vârstele de 32, respectiv 34 de ani și de un alt ansamblu de vehicule format din autoutitară și semiremorcă condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani.

În urma impactului, bărbatul în vârstă de 32 de ani, o femeie în vârstă de 30 de ani și doi minori în vârstă de 4 ani, toți din același autoturism au suferit vătămări corporale, fiind transportați la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

 

În cauză, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova efectuează verificări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.